Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN2 Roman-Suceava, ieșire din localitatea Fălticeni, județul Suceava, o autocisternă înmatriculată în Ucraina, fără încărcătură, a derapat și a pătruns în șanț, o parte fiind imobilizată pe suprafața de rulare. Nu sunt persooane rănite.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru aproximativ 45-60 de minute.
Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial - www.politiaromana.ro - secțiunea INFOTRAFIC.