Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră 11:30, se înregistrează valori crescute de trafic pe DN 1 București – Brașov, fiind trafic intens pe Centura de Vest a orașului Ploiești, pe sensul către Brașov.
Se circulă în coloană pe sensul către Brașov al DN1, între km. 101+500 de metri și 107, între loc. Nistorești și Comarnic. Pe raza stațiunilor montane sunt valori ridicate, coloane de autovehicule fiind formate pe raza stațiunii Bușteni, între km. 128-131.
Pentru DN 1 București - Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:
- București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia - DN 1A Brașov;
- București - A1 – Pitești – Câmpulung - DN 73 Râșnov;
- București - DN 71 – Târgoviște - DN 72A – Câmpulung - DN 73 Râșnov;
- București – Târgoviște - DN 71 Sinaia.
Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic.