Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 18 Sighetu Marmației – Vișeu de Jos, în localitatea Tisa, județul Maramureș, după ce conducătorul unui autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a acroșat un pieton, care , din primele date, se angajase în traversarea părții carosabile prin loc nepermis. În urma impactului, pietonul a fost rănit grav. Traficul rutier este deviat pe străzi din interiorul localității.
Se estimează ca circulația să fie reluată, în condiții normale, în 45 de minute.