Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră este întreruptă pe DN21 Brăila – Călărași, la ieșire din municipiul Slobozia către localitatea Drajna Nouă, județul Ialomița, după ce a avut loc o tamponare între un autoturism și o autocisternă încărcată cu gaz. Evenimentul nu s-a soldat cu victime. Pompierii acționează la fața locului deoarece autocisterna emană cantități reduse de gaz, nefiind probleme de explozie.