Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 11, în zona localității Reci, județul Covasna, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 2 victime, care urmează a fi investigate medical. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor.
Se estimează reluarea traficului în jurul orei 19:00.