Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto ca pentru evitarea aglomerației de pe DN 39 Mangalia - Constanța, șoferii care se deplasează de pe litoral către autostradă sunt rugați să ia în calcul următoarea rută alternativă:
- DN 39 Mangalia - DJ 391 Negru Vodă – DN 38 Topraisar – DJ 391 Mereni – DJ 308 Ciocârlia - DJ 381 – Valea Dacilor – Medgidia – Autostrada A2.
Totodată, conducătorii auto care se deplasează dinspre autostradă către sudul litoralului sunt rugați să aibă în vedere următoarea rută alternativă:
Autostrada A2 - Medgidia - DJ 381 Valea Dacilor - DJ 308 Ciocârlia - DJ 391 Mereni - DN 38 Topraisar - DJ 391 Negru Vodă - DN 39 Mangalia.
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța sunt prezenți în principalele intersecții care ridică probleme, respectiv stațiunea Eforie Nord (intrare și ieșire) și DN 39/DN 38 (intersecție Agigea-Techirghiol), pentru asigurarea fluenței traficului rutier și prevenirea formării de ambuteiaje.
Pentru reducerea riscului rutier, șoferii sunt sfătuiți să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiții de siguranță, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze din timp la schimbarea benzii, să nu întoarcă în zonele unde este interzisă această manevră, să pună în funcțiune luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc și să acorde prioritate la ieșirea din spațiile de servicii.