Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 74 Alba Iulia-Brad, în zona localității Abrud, județul Alba, un ansamblu de vehicule a derapat, i s-a desprins remorca și a rămas imobilizată pe suprafața de rulare. Nu sunt persoane rănite.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri și se estimează reluarea normală a circulației după ora 17.00.