În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la aproape 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.700 de fapte contravenționale și 588 de permise de conducere au fost reținute.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la aproape 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.700 de fapte contravenționale și 588 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 451 de acțiuni și au intervenit la 2.995 de evenimente, dintre care 2.531 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 34 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.771 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.935.290 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 137 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 588 de permise de conducere, dintre care 155 pentru viteză, 61 pentru alcool și 20 pentru droguri.
Totodată, au fost retrase 328 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității și, totodată, este pregătită să intervină atunci când situația o impune.