20 Septembrie 2022

INTERPOL


INTERPOL ȘI POLIȚIA ROMÂNĂ, 100 DE ANI DE ISTORIE

 

Biroul Național INTERPOL

 

România este stat membru fondator al Organizației de Poliție Criminală INTERPOL încă din anul 1923, când această organizație a fost creată la nivel global. Poliția Română folosește acest canal de cooperare polițienească internațională de aproape 50 de ani de la re-aderarea țării noastre în 1973.

Biroul Național INTERPOL asigură structurilor operative ale Poliției Române, dar și altor structuri specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, comunicarea cu autorități polițienești și de aplicare a legii din cele 196 de state membre ale Organizației, prin rețeaua securizată mondială pusă la dispoziție de către aceasta, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere.

         

Biroul Național INTERPOL este liantul între Secretariatul General al Organizației și autoritățile române, în desfășurarea unor proiecte și operațiuni comune, la nivel regional și global,  pentru dezmembrarea grupărilor infracționale organizate ce acționează la nivel internațional în sfera infracțiunilor cibernetice, traficului de droguri, infracțiunilor de mediu, traficului de persoane etc. Biroul Național INTERPOL are un rol important în identificarea și localizarea persoanelor căutate de autoritățile române, reușindu-se capturări de succes în orice colț al lumii.