14 Mai 2024

EVENIMENTUL ,,SĂPTĂMÂNA ȘCOALĂ ÎN SIGURANȚĂ”, ORGANIZAT LA NIVEL NAȚIONAL

În perioada 14-17 mai 2024, Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, a demarat, la nivel naţional, evenimentul „Săptămâna Școală în Siguranță”, în contextul în care violența școlară reprezintă una dintre provocările cu care se confruntă elevii din unitățile de învățământ preuniversitar.

Activitatea se desfășoară pentru conștientizarea de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, în ceea ce privește necesitatea asigurării siguranței copiilor, concomitent cu creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

În această perioadă, sunt derulate activități care să conducă la conștientizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar și asigurării unui mediu educațional optim.

Activitățile sunt organizate și desfășurate zilnic, de către polițiștii de la siguranța școlară, în colaborare cu instituţii și organizaţii nonguvernamentale care au atribuţii ori preocupări în domeniul creșterii gradului de siguranță școlar.

În cadrul evenimentului, sunt abordate subiecte precum prevenirea violenței în mediul școlar, a faptelor de bullying, cyberbullying, precum și a criminaliății informatice, prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor și prevenirea infracţiunilor la viața sexuală și de violare a vieții private.