27 Iunie 2014

Etapa I de selecţie


ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR DE RECRUTARE A CANDIDAŢILOR ŞI A ETAPEI I DE SELECŢIE

 

RECRUTAREA CANDIDAŢILOR

CONDIŢII LEGALE ŞI CRITERIILE SPECIFICE pentru recrutarea candidaţilor la concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale  care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne

Condiţii legale:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;

f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;

g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;

l) îndeplinesc criteriile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.

Criterii specifice:

a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar (pentru instituțiile de învățământ ale M.Ap.N. și pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești);

b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţia    candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;

d) să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile; candidaţii pentru instituţiile de formare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie de frontieră pentru specializarea marină trebuie să aibă înălţimea de minimum 1,60 m.

 

CONDIŢII DE RECRUTARE pentru recrutarea candidaţilor la concursul de admitere în Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informaţii, care pregăteşte specialişti pentru nevoile Poliţiei Române

a) au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România (atât candidaţii cât şi soţii/soţiile acestora, în cazul celor căsătoriţi);

b) au vârsta de până la 23 ani împliniţi în cursul anului 2015;

c) sunt absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;

d) au avut pe durata studiilor liceale mediile anuale la purtare minimum 8,00 şi media minimă la examenul de bacalaureat 7,00;

e) cunosc foarte bine şi au capacitatea de a se exprima clar şi corect în limba română;

f) nu au repetat, în timpul liceului, unul sau mai mulţi ani de studiu, din motive imputabile;

g) sunt „apţi medical” conform baremelor stabilite de Serviciul Român de Informaţii;

h) sunt apţi psihologic;

i) au o conduită civică şi morală corespunzătoare;

j) nu au fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni din culpă; nu sunt în curs de cercetare sau judecată;

k) în situaţia în care fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să declare în scris că după admitere renunţă la calitatea de membru al acestora;

l) candidaţii care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizaţii sau societăţi comerciale să declare sub semnătură că odată cu admiterea vor renunţa la aceste calităţi;

m) sunt dispuşi ca, după finalizarea ciclului de formare profesională în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, să desfăşoare activităţi, în calitate de ofiţeri de informaţii, în orice zonă a teritoriului naţional, potrivit intereselor şi nevoilor instituţiei, în conformitate cu angajamentul semnat cu unitatea care întocmeşte dosarul de candidat;

n) acceptă, în situaţia în care vor fi declaraţi „Admis”, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prevăzute de legislaţia în vigoare;

o) acceptă efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate prevăzute în H.G. nr. 585/2002 pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat;

p) în situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor achita contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat. Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea. Cu ocazia înmatriculării în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, candidaţii vor prezenta dovada că au efectuat integral sau efectuează în rate plata serviciilor de şcolarizare.

De la condiţiile de înscriere stabilite pentru persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informaţii nu se acordă derogări.

Nu se pot înscrie la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informaţii:

a) tinerii care fac parte din organizaţii aflate în afara legii, precum şi cei care nu dovedesc respect şi devotament faţă de valorile democraţiei, faţă de statul de drept şi instituţiile sale;

b) adepţii unor culte sau organizaţii religioase ale căror precepte contravin normelor de păstrare a ordinii publice, încalcă bunele moravuri sau nu sunt compatibili cu exercitarea profesiei de militar;

c) cei cunoscuţi ca având trăsături negative de caracter, incompatibile cu profilul moral al unui ofiţer de informaţii.

 

ÎNSCRIEREA CANDIDAŢILOR. DOSARELE DE RECRUTARE ALE CANDIDAŢILOR

DOSARELE DE RECRUTARE ale candidaţilor se constituie în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 665 din 28.11.2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DOSARELE DE RECRUTARE conţin documentele prevăzute de reglementările în vigoare care atestă îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, iar modelul acestora poate fi procurat de către persoanele interesate de la structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie/Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

 

Principalele documente cuprinse în dosarul de recrutare sunt:

1. cererea de înscriere, pusă la dispoziție de către structurile cu sarcini de recrutare;

2. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;

3. copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, a livretului militar;

4. diploma de bacalaureat (original/copie legalizată) şi foaia matricolă (original/copie legalizată) iar, pentru absolvenţii de liceu din anul 2015, adeverinţă din care să reiasă faptul că sunt înscriși la sesiunea de bacalaureat 2015 și copie legalizată după foaia matricolă;

5. următoarele documente în copie legalizată: certificatul de naştere pentru candidat, soţ/soţie şi fiecare copil, certificatul de căsătorie, precum şi hotărârile judecătoreşti privind starea civilă;

6. autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;

7. cazierul judiciar al candidatului;

8. certificatul de examinare psihologică al candidatului sau nota compartimentului de resurse umane în cazul în care rezultatele examenului psihologic s-au comunicat pe bază de tabel nominal;

9. fişa medicală tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;

10. caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire;

11. 3 fotografii 3x4 cm și 2 fotografii 9x12 cm.

 

Pentru absolvenții de liceu din promoția 2015 se solicită adeverință din care să reiasă faptul că sunt înscriși la sesiunea de bacalaureat 2015 și copie legalizată după foaia matricolă.

Suplimentar documentelor prevăzute anterior, candidaţii care se înscriu pentru locurile alocate distinct minorităţilor naţionale, cu excepţia minorităţii maghiare, depun la dosarul de recrutare şi o adeverinţă din partea unei organizaţii etnice, constituite potrivit legii, care să ateste etnia de apartenenţă a candidatului, respectiv calitatea de etnic.

Candidaţii pe locurile destinate minorităţii maghiare la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” trebuie să dovedească faptul că au susţinut examenul de bacalaureat la limba maternă, limba maghiară.

 

Candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile legale şi criteriile specifice stabilite de actele normative în vigoare nu li se mai întocmesc dosare de recrutare.

 

      DEPUNEREA CERERILOR DE ÎNSCRIERE ŞI A CELORLALTE DOCUMENTE ÎN DOSARUL DE RECRUTARE

Termene:

  • Cererile de înscriere la concursul de admitere pot fi primite până la data de 29.05.2015 pentru candidaţii care optează pentru admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” – Bucureşti şi/sau instituţiile de învăţământ (superior și postliceal) ale Ministerului Apărării Naţionale și până la data de 07.08.2015 pentru candidații la şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne.

                                                                                                                                                      

  • Datele limită până la care candidaţii vor depune la dosarul de recrutare toate documentele necesare, cu respectarea condiţiilor de organizare a concursului sunt: 12.06.2015 pentru instituțiile de învățământ superior și pentru şcolile postliceale ale Ministerului Apărării Naţionale, iar pentru şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne este 21.08.2015

Pentru candidaţii care participă la concursul de admitere pe locurile Inspectoratului General al Poliţiei Române la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” se constituie două dosare de recrutare astfel:

a) un dosar de recrutare conținând documentele prevăzute mai sus la care se adaugă cererea tip de participare la concursul de admitere, adresată rectorului Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (model pus la dispoziție de către unitățile cu sarcini de recrutare, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuţii de recrutare) şi cererea de înscriere la concursul de admitere, tipizat prevăzut în Anexa nr. 3 c la Dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane nr. II/804 din 07.04.2015. Dosarul se păstrează la unitățile de recrutare, în situația în care candidatul este declarat ”ADMIS”, în caz contrar, acesta se restituie candidatului;

b) un dosar de recrutare care se înaintează la D.M.R.U., până la data de 19.06.2015, care va fi depus la instituția de învățământ și care cuprinde următoarele documente:

- cererea tip de participare la concursul de admitere, adresată rectorului Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (model prevăzut în Anexa nr. 3 la prezenta dispoziţie) în original;

- nota de cunoaştere;

- copie legalizată după diploma de bacalaureat și foaia matricolă aferentă sau adeverință tip în original, numai pentru candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015;

- copie legalizată a certificatului de naștere;

- cartea de identitate – fotocopie;

- 3 fotografii color ¾;

- fișa medicală tip, care conține analizele MRF și VDRL;

- copie legalizată după hotărârea judecătorească sau alte documente privind schimbarea numelui pentru cei care şi-au schimbat numele;

- copie legalizată a certificatului de căsătorie, dacă este cazul;

- un dosar plic;

         Candidații înscriși la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” vor depune cele două dosare de recrutare constituite, în volum complet, până la data de 12.06.2015, aceștia fiind obligați să se prezinte la data comunicată de către reprezentantul D.M.R.U., la sediul I.G.P.R., având asupra lor suma de 100 lei, reprezentând taxa de înscriere.

 

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs.

Candidaţii care au mai multe opţiuni vor relua întreaga procedură stabilite pentru recrutare şi selecţie, respectiv, vor constitui dosare de recrutare distincte pentru fiecare instituţie de învăţământ pentru care au optat.

 În cazul candidaţilor cu mai multe opțiuni, fişa medicală se depune în dosarele de recrutare suplimentare în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuţii de recrutare.

 

EXAMINAREA MEDICALĂ

Examinarea medicală a candidaţilor se realizează la unităţile medicale teritoriale ale MAI şi constă în evaluarea detaliată a stării de sănătate, conform baremelor medicale stabilite de Ordinului ministrului de interne nr. 374/2003 privind metodologia examinării medicale şi baremele pentru încadrarea personalului în unităţile MAI, cu modificările şi completările ulterioare.

 

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ

Evaluarea psihologică a candidaţilor se realizează la unităţile teritoriale, de către specialişti din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu inspectoratele generale/judeţene/teritoriale.