DESCHIDERE CIRCULAȚIE DN 7C - TRANSFĂGĂRĂȘAN

Ora:15:05

Data:05 Iunie 2025

Sursa:INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de mâine, 06.06.2025, va fi redeschis circulației rutiere DN 7C (Transfăgărășan), tronsonul kilometric 130+800 metri – 104, între Bâlea Cascadă, județul Sibiu – Piscul Negru, județul Argeș.

Circulația va fi permisă doar în intervalul orar 07.00 – 21.00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, pentru siguranța participanților la trafic, drumul va fi închis temporar.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte restricțiile impuse, să circule cu o viteză adaptată condițiilor de drum și să nu efectueze manevre riscante!