24 Noiembrie 2022

CERCETAȚI PENTRU INFRACȚIUNI DIN SFERA CRIMINALITĂȚII ECONOMICE

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, la sediile sociale ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, în municipiul București și în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și Hunedoara, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul produselor accizabile.

Totodată, vor fi puse în aplicare și 9 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2022, persoanele bănuite ar fi înregistrat în contabilitatea agenților economici administrați, achiziții fictive de la societăți comerciale cu comportament neadecvat, cu scopul de a influența negativ obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.

Prejudiciul preliminar în cauză este de 10.089.756 de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Ilfov și Hunedoara.