CEAŢĂ PE AUTOSTRADA A3 BUCUREŞTI - PLOIEŞTI

Ora:21:30

Data:10 Noiembrie 2016

Sursa:INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (21:30), pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti,  traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri.

În afară de reducerea vitezei, mărirea distanţei în mers şi folosirea corespunzătoare a luminilor, în ceea ce priveşte autostrăzile trebuie respectate şi alte reguli specifice:

          - nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!

      - în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!