23 August 2022

ARME LETALE INTERZISE LA DEȚINERE, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI

La data de 23 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Galați au efectuat 3 percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Video - https://www.youtube.com/shorts/rdbrRrTeN1o

Activitățile au fost efectuate la locații din municipiul Galați și sat Șivița, comuna Tulucești, la domiciliul unui bărbat, de 33 de ani, fiind descoperite 3 arme letale interzise la deținere: un pistol mitralieră semiautomat,  calibrul 9 mm, prevăzut cu amortizor, ce avea în încărcător 9 cartușe cu glonț de 9 mm, un pistol cu glonț, prevăzut cu amortizor, cu toate inscripțiile șterse, ce avea în încărcător 6 cartușe cu glonț calibrul 9x18 mm, un pistol cu glonț, calibrul 7,65, cu seria ștearsă, ce avea în încărcător 5 cartușe cu glonț calibrul 7,65 mm.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă.

La acțiune au participat polițiști ai Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Inspectoratul de Poliție Județean Galați.