În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.500 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.500 de fapte contravenționale, iar 672 de permise de conducere au fost reținute.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.500 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.500 de fapte contravenționale, iar 672 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 29 iunie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 452 de acțiuni și au intervenit la 3.568 de evenimente, dintre care 3.089 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 45 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.517 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.291.752 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 172 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 672 de permise de conducere, dintre care 244 pentru viteză și 98 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 399 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 3.200 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 454 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 8.171 de autovehicule și legitimate 13.260 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.927 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 265 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 51 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 296 de permise de conducere, dintre care 55 pentru alcool și 120 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 198 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.