22 Iunie 2025

ACȚIUNI ȘI INTERVENȚII ALE POLIȚIEI ROMÂNE

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.300 de fapte contravenționale, iar 683 de permise de conducere au fost reținute.


În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.300 de fapte contravenționale, iar 683 de permise de conducere au fost reținute.

 

La data de 21 iunie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 435 de acțiuni și au intervenit la 3.015 evenimente, dintre care 2.594 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

 

De asemenea, au fost depistate 10 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 28 de măsuri preventive.

 

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.385 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.207.642 de lei.

 

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 176 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 683 de permise de conducere, dintre care 183 pentru viteză și 143 pentru alcool.

 

De asemenea, au fost retrase 469 de certificate de înmatriculare.

 

*

 

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

 

Astfel, la nivel național, peste 3.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

 

Au fost organizate 438 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 8.999 de autovehicule și legitimate 13.306 persoane.

 

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 5.532 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 264 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

 

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 47 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 286 de permise de conducere, dintre care 69 pentru alcool și 93 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 221 de certificate de înmatriculare.

 

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

 

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.