23 Octombrie 2024

ACȚIUNI DE AMPLOARE ALE POLIȚIȘTILOR, ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și înșelăciune.

Video - https://youtu.be/i5lXCC_sj_s

Concomitent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărire calificată.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate mai multe arme albe și o pușcă de tip airsoft cu bile.

Totodată, la această oră, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează două percheziții domiciliare în județul Bihor, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prejudiciul fiind de 25.000 de lei.

De asemenea, polițiștii structurilor operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța efectuează o razie în Portul Constanța, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră.

La finalul acțiunilor, Compartimentul de Relații Publice va comunica rezultatele obținute în urma acestor activități.