11 Iunie 2023

ACȚIUNEA „ALCOHOL & DRUGS”

În săptămâna 14 – 20 iunie a.c., la nivel național, polițiștii rutieri desfășoară acțiunea ,,Alcohol & Drugs”, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.


În săptămâna 14 – 20 iunie a.c., la nivel național, polițiștii rutieri desfășoară acțiunea ,,Alcohol & Drugs”, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.

Principalele obiective ale acțiunii sunt reducerea riscului rutier pe drumurile publice și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. 

De asemenea, va fi desfășurată, în perioada de 17 – 18 iunie 2023, operațiunea ,,Alcohol&Drugs Marathon”, în cadrul căreia, polițiștii rutieri aflați în teren vor desfășura, pe parcursul a 24 de ore, preponderent acțiuni pentru depistarea șoferilor aflați sub influența substanțelor interzise.

Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest dacă aceasta nu este negativă.

Valorile între 0,001 mg/l și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în cazul unui accident rutier, suspendarea fiind aplicată pentru 120 de zile. 

În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășeste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Este infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a cărei valoare depășeste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Refuzul șoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracțiune și se pedepsește cu închisoare.

Pe lângă aceste consecințe juridice, riscurile implicării într-un accident rutier pot fi dintre cele mai grave, acestea crescând exponențial! Studiile efectuate indică faptul că șoferii aflați sub influența alcoolului au diminuate viteza de reacție, simțurile vizuale și auditive, alcoolul creând și falsa impresie de siguranță prin asumarea unor riscuri inutile.

Nu riscați, nu urcați la volan dacă ați consumat alcool și respectați regimul legal de viteză aplicabil tronsonului de drum pe care circulați!