Astăzi, 27 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Chiajna, județul Ilfov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Video- https://youtube.com/shorts/WiecNVMA_Zk?feature=share
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada octombrie 2024 – mai 2025, o persoană cercetată de 31 de ani ar fi procurat, deținut și vândut cocaină (drog de mare risc), cu sume cuprinse între 400 și 1.000 de lei, cantități indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
În urma percheziției efectuate la locuința acestuia, într-o sobă au fost descoperite și ridicate o pungă și mai multe folii conținând diferite cantități de substanță pulverulentă, aflate în curs de expertizare.
Față de persoana în cauză, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reținerii.
De asemenea, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.