Informaţii despre plângerea prealabilă

 

Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului doar de către persoana vătămată sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii). Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.

Plângerea poate fi făcută şi oral, iar conţinutul acesteia se va consemna într-un proces verbal scris de către cel care o primeşte. 

Plângerea se poate transmite şi în format electronic, adică prin e-mail, dar numai dacă este certificată prin semnătură electronică.

Ce informaţii trebuie să cuprindă PLÂNGEREA: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă.

Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. "Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii