Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 07:15

Data: 15 Martie 2019

Ora: 07:15

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier şi nici probleme majore privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Amintim că circulaţia rutieră pe DN67C Novaci - Rânca, în judeţul Gorj, rămâne restricţionată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, până la data de 31.03.2019.

Pe Magistrala 200 Arad-Simeria, la ieșirea din Stația CF Zam către Câmpuri-Surduc, judeţul Hunedoara, la kilometrul feroviar 526+700 de metri, au deraiat ieri cinci vagoane de pe linia de cale ferată, dintr-un convoi de 20, care aparțin trenului de marfă 30684. Din acest motiv, circulaţia feroviară pe magistrala sus-menţionată se desfăşoară pe un singur fir.