24 Martie 2021Sursa: IGPR

PROIECTUL ROFSIB2020OS2A13P02

 

Poliţia Română derulează Proiectul ROFSIB2020OS2A13P02 ‚,Dezvoltarea capacității autorităților naționale competente în scopul îndeplinirii standardelor minime de calitate a datelor dactiloscopice, utilizate în contextul Sistemului de Informații Schengen, pentru identificarea autorilor unor infracțiuni grave sau infracțiuni de terorism” – SIS RECAST.

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Naţional Fondul pentru Securitate Internă  - componenta  frontiere şi vize, derulându-se pe parcursul a 24 de luni, respectiv în perioada 27 aprilie 2020 – 26 aprilie 2022.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de dezvoltarea capacității autorităților naționale competente, în scopul prevenirii, depistării și investigării criminalității, pentru respectarea standardelor minime de calitate a datelor dactiloscopice, în vederea verificării identității unei persoane în conformitate cu articolul 33 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr.1861/2018, privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen (SIS).

Proiectul are un buget total de 4.197.772,10 lei, dintre care 3.148.329,08 lei reprezintă finanţarea Uniunii Europene şi 1.049.443,02 lei co-finanţare.

Până în prezent, au fost achiziţionate, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, servicii de instruire în asigurarea managementului calităţii, totodată fiind organizate şi sesiuni subsecvente de instruire, în acelaşi domeniu, în sistem de formare de formatori (ToT).

În acelaşi sens, au fost demarate activităţile premergătoare specifice achiziţiei de sisteme criminalistice destinate asigurării standardelor minime de calitate a datelor criminalistice, respectiv utilizării acestora, întregul proces urmând a fi finalizat conform cu prevederile contractului de finanţare.

Proiect finanțat prin Fondul pentru Securitate Internă – Componenta Frontiere şi Vize

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii