LANSAREA STUDIULUI „SIGURANȚA ÎN ȘCOALĂ”
Ministerul Educației și Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, au inițiat studiul „Siguranța în școală”, în contextul preocupărilor constante ale acestor instituții pentru siguranța elevilor.
Studiul a fost realizat de către Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, în parteneriat cu Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Rezultatele studiului au fost valorificate în cadrul unui atelier online, organizat la data de 21 octombrie a.c., la care au participat reprezentanți ai conducerii Ministerului Educației și ai Inspectoratului General al Poliției Române, prin Direcția Siguranța Școlară și prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, inspectori școlari generali, inspectori responsabili cu problematica siguranței școlare, directori ai centrelor județene de resurse și asistență educațională, precum și șefi ai structurilor teritoriale pentru siguranță școlară.
Obiectivele principale ale studiului au avut în vedere măsurarea opiniilor și a percepțiilor actorilor educaționali cu privire la siguranța elevilor și fenomenul violenței în mediul școlar și cel conex (fizic și online), estimarea incidenței actelor de violență, identificarea nevoilor de informare și a celor mai bune modalități de intervenție, în vederea prevenirii și combaterii violenței din mediul școlar.
Principalele rezultate ale studiului au fost următoarele:
- 94% dintre cadrele didactice, 86% dintre părinți și 85% dintre elevi consideră că școala este un mediu sigur în mare și foarte mare măsură;
- 88% dintre profesori consideră că frecvența actelor de violență în spațiul școlar este rară sau foarte rară/deloc, mai ales în timpul orelor de la clasă;
- 17% dintre profesorii din școlile gimnaziale consideră că actele de violență au loc des și foarte des în timpul pauzelor, față de 14% în școlile profesionale, respectiv 10% în licee;
- Incidența diferitelor forme de violență în mediul școlar în anul 2023 a fost:
- 50% dintre elevi au fost ținta unor expresii injurioase, jignitoare;
- 36% au fost victime ale răspândirii unor zvonuri răutăcioase;
- 22% s-au certat violent cu unii colegi;
- 21% au fost ținta unor agresiuni cu caracter obscen;
- 18% au fost hărțuiți, umiliți.
- 45% dintre elevii care au declarat că au fost victime ale actelor de violență au beneficiat de ședințe de consiliere școlară;
- Agresiunile fizice au fost semnalate de către 16% dintre elevi;
- Cele mai eficiente modalități prin care școala poate interveni în situațiile de violență a elevilor sunt activitățile de consiliere/discuțiile cu consilierul școlii (pentru 68% dintre profesori) și relaționarea și comunicarea cu părinții (în opiniile a 67% dintre profesori);
- Aproximativ 4% dintre elevi afirmă că, în școala lor, consumul de droguri și consumul de alcool sunt comportamente întâlnite frecvent;
- Peste 96% dintre cadrele didactice au afirmat că poliția este principalul partener al școlilor în prevenirea și combaterea violenței, iar 75% dintre elevi au susținut faptul că în școala lor au fost organizate activități de prevenire a violenței, la care au participat polițiști. Dintre elevii care au afirmat că au participat la activități preventive la care au fost prezenți polițiști, 56% apreciază că informațiile primite în cadrul acestor întâlniri au fost interesante mai ales datorită caracterului de noutate sau clarificărilor aduse, iar peste 42% dintre elevi au considerat utile informațiile prezentate, pentru gestionarea unei situații de risc;
- Conform opiniilor elevilor, primele trei măsuri pe care poliția ar trebui să le ia pentru ca școala să fie un loc mai sigur sunt: să ofere elevilor mai multe informații despre cum să evite situațiile de risc, să îi informeze mai bine despre consecințele pe care le pot suporta în cazul încălcării legii, precum și să asigure o prezență mai accentuată a polițiștilor în școală pentru a-i descuraja pe eventualii agresori;
- Din perspectiva părinților, primele trei măsuri pe care poliția ar trebui să le ia pentru a crește nivelul de siguranță în mediul școlar sunt: o prezență mai frecventă a polițiștilor în zona școlii pentru ca eventualii agresori să fie descurajați, derularea mai multor activități de informare și programe preventive în școală și sancționarea persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța elevilor.
Cercetarea s-a realizat prin tehnica sondajului de opinie publică, în rândul elevilor din învățământul gimnazial (clasele VI-VIII) și învățământul secundar superior (liceu și școală profesională), al părinților acestora, precum și al profesorilor din unitățile de învățământ selectate în eșantion.
Cercetarea s-a realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național pentru unitățile de învățământ gimnazial, respectiv pentru licee și școli profesionale și a inclus 537 de unități de învățământ, din cadrul cărora au răspuns 10.776 de elevi, 6.657 de cadre didactice și 12.209 părinți. Chestionarele tematice au fost autoadministrate online, în perioada februarie – martie 2024.
Rezultatele studiului vor fi utilizate pentru proiectarea și implementarea unor activități de prevenire și combatere a violenței la nivelul școlilor, în acord cu profilul organizațional și cu misiunea specifică a fiecărei instituții implicate în gestionarea acestui fenomen, pentru asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zona de proximitate.
***
Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, în colaborare cu Ministerul Educației, în ultimii 2 ani au desfășurat următoarele:
● Elaborarea și aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar;
● Elaborarea și aprobarea Planului național cadru de acțiune pentru siguranța școlară;
● Derularea campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!;
● Derularea programului Școala Altfel cu tema prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar;
● Elaborarea și aprobarea Planului național de combatere a violenței școlare;
● Derularea programului Împreună prindem curaj;
● Derularea campaniei Împreună pentru o vacanță în siguranță! cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vacanței de vară și de conștientizare a rolului grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații;
● Derularea campaniei Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția! pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii