CRĂCIUN ÎN SIGURANŢĂ
De Crăciun, Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice.
Pentru siguranţa cetăţenilor, în prima zi de Crăciun, peste 10.300 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului.
Prezența activă a polițiștilor, în prima zi de Crăciun, a făcut ca numărul infracțiunilor săvârșite cu violență și cele de natură judiciară să se situeze sub media anului trecut (o scădere de 24%).
De asemenea, polițiștii au acționat și pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, constatându-se o ușoară scădere a accidentelor rutiere grave, față de anii anteriori (o scădere de 14%). Totodată, nu au existat drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic.
Sărbătorirea Crăciunului în siguranță s-a datorat și cetățenilor, care au înțeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.
Activitatea Poliției Române se va intensifica astăzi, în a doua zi de Crăciun, în special pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier.
Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor, înainte de a pleca în călătorie, să se asigure că au autoturismele echipate corespunzător și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii